Unirea din 24 ianuarie 1859

Principatele între 1848 şi 1859.

Războiul din Crimeea (1854-1856)

După Revoluția din 1848 amândouă ţările românești, Moldova și Țara Românească, erau ocupate de ruşi şi de turci timp de câţiva ani. Şi iată că izbucneşte războiul unei coaliţii — Anglia (regina Victoria), Franţa (Napoleon al IIIlea) şi Piemontul (nucleul viitorului regat al Italiei), în alianţă cu Turcia — împotriva Rusiei, războiul Crimeei.

Se încheie pace la Paris, în 1856. Este un moment favorabil ţărilor noastre, fiindcă marile puteri se întrunesc la Paris în 1858 şi hotărăsc să permită Principatelor Române să se unească (propaganda tineretului nostru în Occident aducea acum roade), însă cu condiţia să aibă doi domnitori şi numai câteva instituţii comune. Dar noi am ştiut să profităm de această ocazie. Tot prin hotărârea occidentalilor se organizează în Muntenia şi Moldova două aşa-numite adunări ad-hoc, pentru alegerea domnitorului.

În ianuarie 1859 au loc alegeri mai întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti. Cei de la Iaşi, după multe tergiversări, aleg pe un om aproape necunoscut, colonelul Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859. Ce vor face bucureştenii? Poporul manifestă violent şi sileşte parlamentul la 24 ianuarie 1859 să-l aleagă tot pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei.

Am pus astfel Europa în faţa unui fapt împlinit: alegerea aceluiaşi domn în cele două principate. A fost nevoie de vreo trei ani de discuţii diplomatice grele şi de ajutorul lui Napoleon al III-lea, un fel de naş la făurirea României, pentru a se admite, în fine, că avem un singur domnitor, cu condiţia ca situaţia să dureze numai pe timpul domniei lui, de şapte ani.

După vreo trei ani ni s-a permis ca această ţară, care se numea la început „Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei", să se numească „România". Numele ţării noastre este deci recent. De la numele de român am fabricat în 1862 un nume: România.

Domnia lui Cuza

Cuza provenea dintr-o familie de boieri, nu detinea nici un fel de rang regal dar a primit o educatie europeana. Aceasta l-a ajutat sa isi atraga oameni pe langa el, dintre cei mai de seama, care sa ii ofere sprijinul si sa ii dea cele mai bune sfaturi.Unul dintre oamenii care i-au fost mereu alaturi a fost nimeni altul decat Mihail Kogalniceanu.

Deşi nu era pregătit să fie domn, iar alegerea sa a părut mai curând surprinzătoare, Cuza s-a dovedit un domnitor remarcabil. De o bunătate şi de o cinste rare, în scurta sa domnie de şapte ani a adus în România mari reforme.

Importantă, din punctul de vedere al consecinţelor, a fost adoptarea codurilor moderne în legislaţia românească. Luând ca exemplu în mare parte Franţa şi Belgia, s-au elaborat coduri moderne: cod civil, cod penal, precum şi legi privind învăţământul modern, alfabetul latin etc.

Din 1863 se scrie la noi în ţară cu caractere latine, înainte scriam la fel ca bulgarii, sârbii sau ruşii, cu litere chirilice, ceea ce dădea impresia în Occident că eram un popor din altă familie decât cea neo-latină.

O altă hotărâre de mare însemnătate s-a luat sub domnia lui Cuza: alegerea capitalei Munteniei, Bucureşti, drept capitală a Principatelor Unite, în primii trei ani după dubla alegere a lui Cuza, fuseseră două guverne deosebite, la Iaşi şi la Bucureşti. Dar când Principatele Unite s-au prefăcut în „România", cu un singur guvern, trebuia şi o singură capitală.

Detronarea lui Cuza

Exista totuşi în ţară o partidă care găsea că reformele lui Cuza veneau prea repede, că nu eram pregătiţi să acceptăm toate aceste legi în stil occidental; apoi unii mari proprietari s-au temut că va merge mai departe cu împărţirea pământurilor către ţărani; pe urmă, viaţa privată a principelui Cuza era criticată. Dar, mai cu seamă, de multe zeci de ani intrase în mentalitatea acestor şefi politici pe care i-am avut în veacul trecut, că ţara noastră nu va căpăta un statut de ţară cu adevărat liberă, independentă şi de stil occidental decât în ziua când va avea un rege sau un principe dintr-o dinastie străină, pentru a înceta luptele dintre diversele familii mari de la noi, între Ghica sau Bibescu, Cantacuzino sau Mavrocordat. Şi dorinţa de a avea un principe străin era unul din punctele care apărea nelipsit în doleanţele pe care ai noştri le prezentau marilor puteri ca să explice care erau năzuinţele poporului român.

Cuza se angajase să nu stea în scaun decât şapte ani şi să favorizeze alegerea unui domn străin. Se împlineau şapte ani, iar Cuza nu făcuse aparent nici un gest, nici un pas către găsirea şi alegerea unui domn străin. Acesta a fost argumentul major pentru care oameni politici din tabere diferite au făcut un fel de coaliţie, lucru care a mirat pe toată lumea, „monstruoasa coaliţie".

In noaptea de 11/23 februarie 1866, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mână şi l-au silit pe principele Cuza să-şi semneze abdicarea. Cuza s-a purtat extrem de elegant, a iscălit, a plecat a doua zi spre Austria şi niciodată n-a făcut vreo plângere sau vreo încercare de revenire, repetând mereu că şi el dorise venirea unui principe străin. A murit în exil, relativ tânăr, în 1873.

Printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat regele Carol I al Romaniei pe 26 martie 1866.

Reformele lui Cuza

De numele domnitorului roman se leaga o serie de reforme, care au schimbat insa fata Romaniei, contribuind astfel la modernizarea societatii romanesti si a structurilor de stat.

Dintre cele mai semnificative reforme infaptuite de Cuza de precizat sunt:

1. Legea averilor manastiresti, prin care Cuza a luat terenurile agrigole controlate pana atunci de biserica ortodoxa si a improprietarit taranii. Pana in acel moment, mai mult de un sfert din zonele agricole erau controlate de Biserica.

2. Reforma Agrara, eliberand taranii din ultimele datorii feudale, eliberand miscarea si redistribuirea pamantului (1864). Sustinandu-i pe tarani, Cuza a intrat in conflict cu boierii conservatori. In anul 1863 Cuza a promulgat Legea Agrara, prin care taranii au primit titlul de proprietate pe terenurile pe care muncau, in timp ce mosierii ramaneau cu o treime din suprafata. In cazul in care nu era destul teren, boierii erau despagubiti din terenurile statului (confiscate de la manastiri).

3. Reforma Justiției,

4. Legea educatiei, stabilind educatia publica gratuita si obligatorie , tot in anul 1864;

5. Tot acum sunt fondate cele doua Universitati: in anul 1860 Universitatea din Iasi si in 1864 cea din Bucureşti;

6. Dezvoltarea unei armate moderne a Romaniei.