Emil RACOVIȚĂ

(n. 15 noiembrie 1868, Iași – d. 17 noiembrie 1947, Cluj)

Emil Racoviță a fost savant, explorator, speolog și biolog și e considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române. În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologia.

Își începe educația la Iași, ca elev al lui Ion Creangă, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. 

Studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar audiază concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia lucrează la laboratoarele Arago, în cadrul stațiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări, pentru a studia viața subacvatică. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța.
Și-a petrecut copilăria la Șurănești, Vaslui. Și-a început

A participat ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899). Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În perioada când Belgica a fost prizoniera ghețurilor, naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au întreprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc.

În timpul expediției din Antarctida, Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc.

În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume.